duminică, 4 noiembrie 2012

Alianta Romania Dreapta!

MANIFESTUL TINERILOR DE DREAPTA
****************************************
2012. Tinerii vor alege România Dreaptă.

În 22 de ani ne-am tot amăgit cu ideea că, de acum celebra "nouă generație" va ieși în față, își va spune cuvântul și va prelua frâiele țării. În '89, după ce tinerii au murit pe străzile marilor orașe din România, spre împlinirea democrației, au venit la putere nomenclaturiștii comu
niști din linia a doua, iar în decursul celor mai bine de 22 de ani noua generație a tot fost invocată dar în acelasi timp ținută la distanță de pârghiile puterii. Au ajuns acolo doar cei care s-au făcut unelte în mână comuniștilor, pușcăriabililor, baronilor locali. Victor Ponta este exemplul cel mai elocvent.

Ne-am amăgit cu o democrație visată de generații întregi și am primit în schimb un stat social, corupt și îmbătrânit, avându-l în frunte pe același Ion Iliescu, imaginea barierei pusă în fața tinerilor cu aspirații pentru viitor.

Ne-au tăvălit minerii, într-o scenă ce a fost menită să pună la pământ democrația și generația sfioasă ce dorea cu adevărat altceva, ce vedea altfel țara și viitorul ei. S-a creat, de către același domn Ion Iliescu, cu bâtele minerilor, o întoarcere în timp, în momentul în care țările est-europene încercau o nouă viziune.

În toți acești ani vedeam oameni politici, ce își schimbau culorile în funcție de interes, cum ne dădeau lecția noului în politică, lecția noii generații. Ne învățau cum NATO și Uniunea Europeană trebuie să fie noile noastre valori, simboluri, într-o țară unde tinerii nu mai aveau repere. Am intrat în NATO și UE și am sfârșit tot fără ca noua generație să ajungă la putere.

Într-o societate ce ne-a oferit succesul facil și puterea banului ca exemple, le-am cerut tinerilor să răzbească, să lupte pentru schimbare. Ne-au bulversat sistemul de învățământ, au intrat în familiile noastre, prin intermediul incompetenței lor politice și apoi ne-au cerut să îi votăm.

A venit momentul ca tinerii să își spună cuvântul și să arate României calea DREAPTĂ. Calea implicării, a noului în politică și a ruperii totale de trecut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu