vineri, 5 octombrie 2012

Ghiozdane si rechizite pentru elevi

Ghiozdane şi rechizite pentru elevi In categoria Comunicat de presa la 04.10.2012 de catre Claudia Deputatul Claudia Boghicevici, împreună cu tinerii reprezentanți ai Alianței România Dreaptă, au continuat acţiunea „Ghiozdane şi rechizite pentru elevii din municipiul Arad”. Într-o primă fază, au fost vizaţi aproximativ 40 de elevi, dintre cei cu posibilităţi materiale reduse, din mai multe cartiere arădene, de la şcolile generale nr. 6, 9, 18 şi de la Liceul sportiv. „Am avut o întâlnire cu părinţii şi cu cei 40 de elevi la cabinetul parlamentar. Am dorit ca prin această întâlnire pe care am vaut-o la biroul parlamentar să cunoaştem problemele specifice cu care se confruntă, dar şi să oferim un suport elevilor cu posibilităţi materiale reduse. În aceste sens, le-am oferit ghiozdane şi rechizite de care vor avea cu siguranţă nevoie în acest an şcolar”, afirmă deputatul Claudia Boghicevici. Astfel de acţiuni reprezintă deja o obişnuinţă pentru deputatul Claudia Boghicevici, iar scopul lor este încercarea de a aduce o echitate în rândul copiilor. „În actual sistem educațional, familia asigură suportul material al școlarului, adică tot ceea ce înseamnă rechizite și alte materiale necesare desfășurării activității școlare. Comunitatea are datoria să fie alături de cei care nu pot acoperi tot necesarul pentru școală. Diferenţele materiale existente între familii nu trebuie, însă, să fie simţite de copii, iar gestul nostru a vizat tocmai acest aspect”, a completat Claudia Boghicevici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu